ȘARPELE DE PRIMĂVARĂ

Mirifica întâlnire sau botul în bot cu șarpele ăsta încă n-a avut loc. Totuși de cunoscut ne-am „cunoscut”: un mesaj trimis șerpește, ochelari umbroși peste ochi sticloși, cozi și limbi îmbârligate pe dialect șerpesc, complexe refulate și minciuni adevărate au dus oarecum la devoalarea făpturilor noastre…

Mai întâi își strecură clopoțeii din coadă prin cotloanele sufletului meu către harfa pe care a ciupit-o, pe furiș, o dată, de două ori, de trei ori (mai hotărât) până s-a plictisit și încolăcindu-se în jurul propriului trup, neciteț din fire, trecu în hibernare (deși e primăvară). Am zis neciteț? Da, așa am zis, deși e puțin spus…

Cert este că harfa-mi odată atinsă începu să cânte într-un fel anume, ce mi-a amintit de celălalt șarpe, de Italia. Cântecul se răsuci în mine și asemenea unui fuior sau a unei tornade iscate din senin, mi se urcă la capete amețindu-mi gândurile, zilele, nopțile… Mai ales nopțile, pribeag de veghe stând, când ochii mei de cearcăne înfrigurați încercau să-l deslușească mai bine într-o lumină mijită-n culori de profil cu buze senzuale și sâni îmbelșugați… Cu el la sân simțindu-i parcă suflarea șuierată, rece, mă cuprinse-n brațele-i multiple, somnul.

Odată ce mă văzu dormind, șarpele de primăvară, însă, că de aia-i șarpe, alunecos cum e, se strecură afară lăsându-și, totuși, coada lângă obrazul meu fierbinte… Va să zică lucrează la două capete, pentru că eu din coadă-i făcusem cap de dragoste cum sunt purtat încet spre nicăieri de somnul încă lin…  Căpățâna cu bifurcatele-i limbi, adevărata-i căpățână căuta asiduu alt culcuș…

Așa am rămas și sunt neîmplinit, căci șarpele de primăvară deși nu m-a cuprins în întregime se anunță a fi extrem de periculos.

Acum dorm. Mâine voi fugi în graba mare la o farmacie pentru antiviperin…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *